Friday, April 12, 2013

Valeriu Șchiau | The Dream


Valeriu Șchiau | The Dream
24 aprilie – 13 mai

Curatoare: Olivia Nițiș



The Dream / Visul

Valeriu Șchiau nu este un artist confortabil. Valeriu Șchiau nu are un vis frumos. Trauma și exorcizarea autoreferențială fac parte constant din discursul său artistic. Eșecul paternității, ruptura familială, tensiunea celor mai intime relații interumane, dar și observația asupra traumei familiale ca fenomen social sunt reluate ca un pattern ritualic in lucrările acestui artist, născut în Republica Moldova, activ de mai bine de un deceniu in București, România.
Instalația The Dream / Visul vine în completarea expozițiilor sale precedente (Născut în URSS, Copilul invizibil, Lobotomia, Probleme personale) în care apare recurent imaginea copilului născut sau nenăscut făcând trecerea de la povestea personală la aspectele traumatice la care sunt supuși copiii pe de o parte în contextul unui regim politic opresiv care a permis crearea lagărelor de concentrare, iar pe de alta într-o societate foarte actuală care trăiște tot mai acut consecințele negative ale globalizării și care reacționează prea puțin în favoarea combaterii violenței. Violența a devenit un soi de act normativ nu doar în rândul populațiilor adulte. Mediul jocurilor on-line, lumea virtuală în care se refugiază copiii și adolescenții, dar mai ales relațiile conflictuale în familie, abuzul emoțional și fizic, divorțul părinților, factorii școlari, autoritatea excesivă, corelate cu alte probleme emoționale sunt factori care pot duce la variate tragedii printre care suicidul ocupă un loc important.
Mesajul expoziției lui Valeriu Șchiau este deplin asumat. Artistul împărtășește o poveste personală, „vise” a căror radicalitate emoțională nu poate lăsa pe nimeni nepăsător și, totodată, atinge un subiect valabil oriunde în lume la această oră legat de inconștiența umanității față de copiii săi expuși unor realități politice și sociale dure în care arma nu este deloc o jucărie.
Olivia Nițiș, curatoare

info via www.aiurart.ro

Monday, April 8, 2013

LA PRÓXIMA RESISTENCIA - Festivalul International de Arta Video FIVAC-2013 Camagüey, Cuba




Ce-a de-a 5-a editie a Festivalului International de Arta Video, FIVAC- 2013 Camagüey, Cuba, cu tema LA PRÓXIMA RESISTENCIA, are loc in perioada 24 - 28 aprilie 2013. Festivalul este o platforma de promovare a productiei video la nivel international prezentand la fiecare editie artisti consacrati dar si emergenti, punand accent pe zona experimentala si a celor mai noi tehnologii. Lucrarile video sunt prezentate atat in spatiul public, in piatetele din zona istorica a orasului, cat si in Galería de Arte “Alejo Carpentier” si in Muzeul San Juan de Dios. Festivalul cuprinde o serie de sectiuni in afara concursului, iar in cadrul acestei editii va fi prezentata o sectiune dedicata Romaniei cu o selectie semnata de curatoarea Olivia Nitis. Selectia cuprinde lucrarile a 7 artisti din generatii diferite preocupati de sfera socio-politica, subiectele variind de la problematici de identitate, trauma si discriminare pana la proteste si estetica sociala post-comunista.

FIVAC 2013, ARTA VIDEO DIN ROMANIA, 26 Aprilie, Muzeul San Juan de Dios, Camagüey, Cuba.

Artisti: Matei Bejenaru, Irina Botea, Michelle Bressan, Simona Dobrescu, Marilena Preda Sanc, Valeriu Schiau, Patricia Teodorescu

Curatoare: Olivia Nitis


info via www.experimentalproject.ro

Monday, April 1, 2013

Mihai Zgondoiu - The Artist’s Golden Hand



În filmul Copilul din Macon, Peter Greenaway suprinde o societate bolnavă, sterilă pregătită să divinizeze copilul frumos, mort și sanctificat, de la despuierea lui sălbatică de podoabe și haine până la dezmembrarea sa în pasiunea irațională pentru o părticică sfântă. Dincolo de reacția indivizilor coruptibili față de multiplele fațete manipulatoare ale fragmentului corpului uman, de isteria socială, Mihai Zgondoiu urmărește, înainte de toate, o raportare la sine prin amuzament și detașare ironică. The Artist’s Golden Hand nu este doar o scanare a unei fațete a realității contemporane, ci și un demers sănătos de autoironie într-o lume în care echilibrul valoric puternic influențat de factori politici, economici, psihologici… este greu de păstrat.

Olivia Nițiș, curatoare

Perioadă: 5 – 22 aprilie 2013
Vernisaj: Vineri, 5 aprilie 2013, orele 19.00 (Str. Lirei 21, București)





info via www.experimentalproject.ro